La data de 02.08.2020, în jurul orei 01:30, Poliția Oraşului Simeria a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN66, pe raza localității Băcia, s-a produs un eveniment rutier.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Deva, în timp ce conducea un autoturism a ieşit de pe un drum lăturalnic în DN66 fără a utiliza farurile maşinii şi fără a acorda prioritate autoturismului care circula regulamentar pe DN66, din direcţia Simeria-Călan, condus de un tânăr de 20 de ani, din Călan.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, însă, cu ocazia testării conducătorilor auto, în cazul bărbatului de 32 de ani, aparatul a indicat o concentraţie de 0,95 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În acest caz prezentat, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.