11 C
Orăștie
marți, 27 octombrie 2020

Astăzi s-a dat startul lucrării privind Grădinița cu Program Prelungit de pe strada Luncii din Orăștie

Educația reprezintă unul dintre procesele cele mai importante prin care se realizează formarea și dezvoltarea personalității umane, indispensabilă atât pentru individ cât și pentru societate.

Existența unităților preșcolare – grădinițe cu program prelungit dimensionate la necesarul municipiului reprezintă o oportunitate menită să favorizeze reîntoarcerea părinților pe piața muncii și un mod de a sprijini armonizarea și corelarea vieții de familie cu cea profesională.

„La nivelul municipiului nostru se înregistrează un număr mare de cereri pentru acest tip de servicii comparativ cu numărul mic de locuri existent. Pentru reușita unui astfel de proces este necesară antrenarea implicit a tuturor agenților care au influență asupra copilului: familia, instituțiile educaționale și comunitatea. Unul dintre proiectele cu finanțare nerambursabilă, din fonduri europene, câștigat de către Primăria Municipiului Orăștie este proiectul „Extinderea, modernizarea şi dotarea Grădiniței cu Program Prelungit, strada Luncii, Municipiul Orăștie”, al cărui amplasament a fost predat astăzi, 01.09.2020 și tot astăzi s-a dat ordinul de începere al lucrărilor. Intervențiile asupra funcțiunilor constau în reconfigurarea funcțională  necesară pentru a adapta construcția existentă la nevoile actuale ale municipiului Orăștie, respectiv o grădiniță cu program prelungit cu o capacitate de 30 de copii, care presupune următoarele lucrări:

– compartimentările la grupurile sanitare se vor realiza din pereți de gips-carton rezistent la umezeală;

– în grupurile sanitare se vor realiza placaje din faianță, zugrăveli în culori de apă la pereții din zidărie, zugrăveli lavabile pe gips-carton, pardoseli din gresie antiderapantă;

– la exterior se montează tâmplărie de PVC cu geam termizolant, iar la interior se vor monta uși interioare din lemn;

– la planșeu se va realiza termoizolație din saltele de vată minerală de 20 cm grosime, protejată la partea superioară cu folie antivant și podină de scânduri, iar la partea inferioară de barieră de vapori și strat de difuzie;

– învelitoarea se realizează din tiglă metalică, se vor monta opritori de zăpadă, jgheaburi și burlane din PVC;

– închiderile exterioare se vor realiza din pereți portanți din zidărie aplicându-se la

exteriorul acestora un termosistem din vata bazaltică de 10 cm grosime ce va fi finisat cu tencuieli la culoarea fațadelor existente ale grădiniței.

Se propune termoizolarea construcției prin:

– termosistem complet polistiren expandat – 10 cm la fațade;

– termosistem complet polistiren extrudat – 5 cm la soclu;

– la planșeul de peste etaj se va realiza termoizolație din saltele de vată minerală

semirigida de 20 cm grosime, protejată la partea superioară cu folie antivant și

podina de scânduri și la partea inferioară de barieră de vapori

– termoizolarea plăcii pe sol cu polistiren extrudat de 3 cm grosime.

Finisajele exterioare vor fi:

– tencuieli decorative culoare alb – la pereți;

– tencuieli hidrorezistente culoare grî inchis – la soclu;

– jgheaburi și burlane PVC culoare gri închis;

– tâmplărie exterioară din PVC culoare gri cu barieră termică și geam termoizolant,

glafuri exterioare aluminiu culoare gri și glafuri interioare din MDF culoare alb;

– glafuri piatră – andezit de Deva la parapeți (scări și rampă).

Amenajări exterioare:

– în incinta grădiniței se propun alei pietonale cu borduri, spații verzi amenajate cu

gazon și plantații, circulații pietonale, trotuare de gardă împrejurul clădirii acolo

unde este cazul, podeste și trepte scări de acces, rampă acces persoane cu

dizabilități și un loc de joacă în incintă conform planului de situație proiectat.

Lucrări de instalații electrice:

– instalații electrice pentru forță și prize

– instalații electrice pentru iluminatul general

– instalații electrice pentru iluminatul de securitate

– instalația de protecție împotriva loviturilor directe de trăsnet.

– instalația de protecție contra atingerilor accidentale

– instalație detectare semnalizare și avertizare incendiu.

Lucrările de modernizare, extindere și dotare a grădiniței au o valoare totală de 2.740.680,23 lei, iar durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.” ne-a declarat Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăștie.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

Marți: Se dispută etapa 2 din grupele Champions League. Derby – uri la Madrid, Marseille, Monchengladbach

Marți și miercuri, cu începere de la orele 19.55 respectiv 22.00, sunt programate să se disputate partidele, contând pentru etapa 2 din cea mai...

Plenul Camerei a validat mandatul de deputat pentru Radu Barb în locul lui Laurențiu Nistor

Barb era primul supleant pe lista PSD Hunedoara. Camera Deputaţilor a validat, marţi, 8 mandate de deputat pe locurile rămase vacante în urma demisiilor deputaţilor...

Primarul ales al comunei Mărtinești, Adinel Botescu a depus jurământul

Luni, 26 octombrie a avut loc depunerea jurământului de credință a primarului ales al comunei Mărtinești, Adinel Botescu. Tot ieri au depus jurământul...

Şcoala de vară: Patrimoniul etnografic hunedorean în lumina cercetărilor din România și Republica Moldova

”Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva în colaborare cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, au organizat în perioada 2-7...

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

Marți: Se dispută etapa 2 din grupele Champions League. Derby – uri la Madrid, Marseille, Monchengladbach

Marți și miercuri, cu începere de la orele 19.55 respectiv 22.00, sunt programate să se disputate partidele, contând pentru etapa 2 din cea mai...

Plenul Camerei a validat mandatul de deputat pentru Radu Barb în locul lui Laurențiu Nistor

Barb era primul supleant pe lista PSD Hunedoara. Camera Deputaţilor a validat, marţi, 8 mandate de deputat pe locurile rămase vacante în urma demisiilor deputaţilor...

Primarul ales al comunei Mărtinești, Adinel Botescu a depus jurământul

Luni, 26 octombrie a avut loc depunerea jurământului de credință a primarului ales al comunei Mărtinești, Adinel Botescu. Tot ieri au depus jurământul...

Şcoala de vară: Patrimoniul etnografic hunedorean în lumina cercetărilor din România și Republica Moldova

”Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva în colaborare cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, au organizat în perioada 2-7...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close