Succedarea rapidă a faptelor declanșate de un nimicitor virus, a adus societatea la o scindare halucinantă de valori. De la precauție, atenție, la ignorare, societățile demonstrează, în ansamblul lor, o lipsă de credibilitate în instituțiile statului. Glasurile ridicate, nu-și mai aud tonalitățile. Repetiția este ignorată, de nesăbuința unora de a demonstra ambiguitatea mesajelor. Societatea nu este decât un răspuns la bâlbelor specialiștilor de a distribui un mesaj.
Într-o plină pandemie, ne-am trezit la fel de singuri, în aceiași paradigmă, între „ei” și „noi”, rezultând un amalgam de controverse, parcă anume strecurate în mentalul colectiv, alegerile fiecărei persoane fiind doar rezultat al organizării unei crize. Discrepanțele dintre așteptările publicului, maselor și performanțele politicului au condus la mai multe alternative de decelare a aceiași probleme. Acest fapt este un răspuns normal al societății privind managementul problemelor. Succesul acțiunilor depinde în mare măsură de gradul de satisfacere al publicului. Dar, tot crizele pot genera momente creative și de rezolvare a problemelor apărute în societate.
În tot răul este și un mare bine. Repetitio mater studiorum est – Repetiţia este mama învăţăturii. Hm!! Și toate canalele de știri cred că acest moto, ne va civiliza, sau conforma. De fapt societatea a ajuns la o saturație obositoare de a trece prin repetiția a aceluiași subiect. S-a obținut rezultatul opus așteptărilor.
Despre fiecare decizie se va discuta, fără îndoială, în timp, generatoare de răspunsuri firești ale așteptărilor, încrustat în timp numit Pandemia mileniului III.