6.1 C
Orăștie
sâmbătă, 31 octombrie 2020

Amanita caesarea (Crăițe, Burete domnesc)

Amanita caesarea (Crăițe, Burete domnesc)   

            Taxonul face parte din clasa Basidiomycetae, în care sunt cuprinse cele mai evolutate ciuperci, care se disting de toate celelalte prin prezența organului sporifer, bazidia, pe care se formează sporii, numiți bazidiospori (I. Pop et al. 1983).

Pălăria (7 – 13 cm) este la început globuloasă, apoi sferică, convexă, cu marginile striate. Cuticula netedă, portocalie sau galben-aurie, se desprinde ușor de carne. Piciorul înalt de 8 – 12 cm și gros de 2 – 3 cm este galben-auriu, plin, cilindric, cu un inel galben, iar spre bază este puțin îngroșat și îmbrăcat, într-o volvă membranoasă, albă, persistentă. Carnea este albă, gălbuie sub cuticulă, cu gust și miros plăcut (excepție ciuperca bătrână) (S. Corlățeanu, 1984).

Ciuperca crește izolat sau în grupuri, în general pe soluri nisipoase cu pietriș mărunt, la marginea pădurilor de foaioase și în luminișuri, pe versanți însoriți, de vara până toamna. Poate fi confundată cu Amanita muscaria și Amanita muscaria var. aureola, taxoni otrăvitori (V. Coman, 2015).

În bazinul râului Orăștie, am identificat această specie deosebită, doar în 5 – 6 ani, în următoarele localități: Orăștie, Poienile Beriului, Beriu, Sereca, Orăștioara de Jos, Orăștioara de Sus, Costești.

Majoritatea culegătorilor recoltează ciuperca prin smulgere. Acest procedeu nu este indicat, deoarece se dislocă și se rup miceliile, care se usucă și mor, compromițând apariția de noi exemplare (S. Corlățeanu, 1984).

Este o ciupercă rară, de care trebuie să se bucure și generațiile viitoare. Habitatele în care crește această specie, tot mai rară, ar trebui să aibă un regim special de conservare.

Bibliografie

Coman, V. (2015): Ciupercile – enciclopedia culegătorului. Tiparul Alutus S. A., Miercurea Ciuc, pp. 70 -71.

Corlățeanu, S. (1984): Produsele accesorii ale pădurii. Edit. Ceres, București, pp. 70 – 92.

Pop, I., Hodișan, I., Mititelu, D., Lungu, Lucia, Cristurean, I., Mihai, Gh. (1983): Botanică sistematică. Edit. Did. și Ped., București, pp. 169 – 176.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

Focar de coronavirus la Astra Giurgiu: 27 jucători infectați cu coronavirus. Meciul cu Dinamo, a fost amânat

Numai puțin de 15 jucători ai echipei Astra Giurgiu au fost testaţi pozitiv la coronavirus înaintea partidei cu Dinamo, duel programat vineri de la...

Cod galben de ninsori şi viscol în 17 judeţe, sâmbătă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă pe parcursul zilei de sâmbătă în zone...

LUCRĂRI PE AUTOSTRADA A1 SIBIU-DEVA

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând de astăzi, 30 octombrie, ora 15:30, până luni, 2 noiembrie 2020, ora 08:00,...

Emil Bîc a depus jurământul pentru un nou mandat de primar al comunei Beriu

Cu mâna pe Biblie și pe Constituția României, luni în prezența prefectului județului Hunedoara, Călin Marian, membrii Consiliului Local al comunei Beriu au depus...

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close