2 C
Orăștie
marți, 19 martie 2024

Altfel de misiuni pentru jandarmii hunedoreni

Altfel de misiuni pentru jandarmii hunedoreni
Un minor în vârsta de doar 3 ani, care se afla ieri împreună cu mama sa la Festivalul
“Dac Fest “ la un moment dat s-a îndepărtat de aceasta, pierzându-se în mulțimea prezentă la eveniment.
Băiatul a fost găsit de către jandarmii hunedoreni, care au efectuat de îndată activități specifice de identificare a părinților, iar în scurt timp băiețelul a fost dat mamei, care îl căuta speriată.
Mama minorului le-a mulțumit forțelor de ordine pentru promptitudinea cu care au acționat și pentru ajutorul oferit.
De asemenea, o altă activitate a colegilor noștri din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Orăștie a fost găsirea proprietarilor a două telefoane mobile pe care le-au pierdut în timpul desfășurării Festivalului.
Și de această dată, totul s-a încheiat cu bine, telefoanele mobile fiind predate proprietarilor.
Recomandăm tuturor participanților la evenimentele din spațiul public să acorde o atenție sporită atât minorilor care îi însoțesc cât și bunurilor pe care le dețin.
Totodata, reamintim cetățenilor faptul că pot apela cu încredere la sprijinul jandarmilor care sunt pregătiți să intervină în orice situație dificilă.
Sursa IJJ HUNEDOARA
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close