12.4 C
Orăștie
vineri, 26 noiembrie 2021

”AFGHANISTAN: CHIPURI ALE RĂZBOIULUI. IN MEMORIAM SLT P.M. MĂDĂLIN STOICA”

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cu Unitatea Militară 01794 Deva, vă invită, sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora: 18.00, să participați la vernisajul expoziției foto ”AFGHANISTAN: CHIPURI ALE RĂZBOIULUI. IN MEMORIAM SLT P.M. MĂDĂLIN STOICA”, a corespondentului Radio România Actualități Ilie Pintea.
După ce a fost prezentată chiar în teatrul de operații Afganistan sau la întrunirea miniștrilor apărării din cadrul Alianței Nord-Atlantice, expoziția corespondentului Radio România Actualități Ilie Pintea, intitulată ”Chipuri ale războiului”, este vernisată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.
Chipurile militarilor din cadrul Coaliției, ale copiilor din satele afgane ori ale oamenilor care se mișcau pe drumurile dintre orașe cu o siguranță pe care nu o aveau cu câțiva ani în urmă, sunt o oglindă plină de semnificații a acestei lumi. De aceea, aproape toate fotografiile pe care le puteți vedea expuse la Deva sunt cu oameni – copii care se joacă, militari în misiune ori portrete ale afganilor – pentru că războiul asta înseamnă: oameni. Fie că luptă, fie că zâmbesc ori privesc cu încrâncenare spre viitor, oamenii de aici spun povestea unei țări măcinate de război, așa că abordarea aceasta a fost cea mai potrivită pentru a ilustra Afganistanul așa cum l-a văzut Ilie Pintea.
Vernisajul de la Deva este unul care are loc într-o zi plină de semnificații: 11 septembrie este nu doar data la care se încheie oficial misiunea Coaliției Internaționale în Afganistan, dar și data când se împlinesc 20 de ani de la atentatul terorist asupra World Trade Center, care a determinat cel mai lung război purtat de America. Intenționăm ca într-o astfel de zi, când atenția întregii lumi e îndreptată spre Afganistan, să aducem în lumină militarii români, cei mai buni ambasadori ai țării noastre în lume.
În cadrul evenimentului va avea loc o prezentare a armamentului de infanterie, realizată de către militarii de la Unitatea Militară 01794 Deva. De asemenea, la eveniment va participa și un tânăr militar, Sd. Cap. Bulea Alexandra Adriana, anul II, Facultatea de Management Militar, specialitatea Managementul organizației, arma Geniu.
SursăMCDR Deva
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close