1.4 C
Orăștie
joi, 9 decembrie 2021

Adulții sună abuziv la 112, mai mult decât copiii

Serviciul de urgență 112 a fost apelat abuziv de peste 231.000 de ori, în prima jumătate a acestui an. Cele mai multe astfel de apeluri s-au înregistrat în Olt, Gorj, Harghita, Ialomița și Constanța. În doar șase luni, un adult din Olt a sunat la 112 de 22.456 de ori, folosind două cartele SIM prepay. Apelurile efectuate de acesta reprezintă peste 20% din numărul total al apelurilor din județ. Îngrijorător este faptul că sunt de zece ori mai mulți adulți care sună abuziv la 112 decât copii.
În perioada ianuarie – iunie 2021, conform statisticilor Serviciului de Telecomunicații Speciale, numărul de urgență 112 a fost apelat de 4.896.261 de ori, dintre care mai mult de jumătate, 57,86% au reprezentat urgențe (2.376.367), iar 42,14% non-urgențe (2.063.122). Din totalul apelurilor non-urgente înregistrate în primul semestru, un număr de 231.919 (11,24%) au fost apeluri abuzive. Sunt situațiile în care, chiar dacă nu au o urgență reală, persoanele sună la 112 pentru a glumi, pentru a aduce injurii operatorilor sau apelează numărul de urgență fără a spune nimic.
Primele cinci județe în care s-au înregistrat cele mai multe apeluri abuzive:
Județul Numărul total al apelurilor Numărul apelurilor non-urgente Procent apeluri non-urgente Numărul apelurilor abuzive Procent apeluri abuzive
Olt 101.408 57.140 56,35% 23.500 23,17%
Gorj 72.170 46.442 64,35% 14.622 20,26%
Harghita 54.835 32.885 59,97% 10.163 18,53%
Ialomița 85.635 43.991 51,37% 12.903 15,07%
Constanța 208.550 103.747 49,75% 28.175 13,51%
Comparativ cu prima jumătate a anului 2020, apelurile abuzive sunt în ușoară scădere. În aceeași perioadă a anului trecut s-au înregistrat peste 311.000 de apeluri abuzive, reprezentând 13,96% din numărul apelurilor non-urgente. Cetățenii înțeleg importanța apelării responsabile a serviciului de urgență, însă există încă un număr mare de adulți care sună abuziv la 112, în timp ce alte persoane au, cu adevărat, nevoie de intervenția echipajelor de salvare.
* * *
Le reamintim cetățenilor să sune la 112 doar când au cu adevărat o urgență, când sunt în pericol viața, proprietatea sau mediul.
Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către Ministerul Afacerilor Interne.
* Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție și, de asemenea, se consideră apel abuziv, apelarea 112 pentru a aduce injurii operatorilor.
** Alertarea falsă este utilizarea intenționată și nejustificată a numărului 112 pentru alarmarea sau determinarea intervenției agențiilor specializate de intervenție, fără a fi înregistrată o urgență.
Sfaturi utile pentru cetățeni:
1. Sunați la 112 doar când aveți o urgență sau dacă cineva se află într-o situație de urgență. O situație de urgență este aceea în care este necesară intervenția imediată a agențiilor specializate – Ambulanță, Poliție, Pompieri, Jandamerie – atunci când viața, proprietatea sau mediul sunt puse în pericol (incendii, accidente cu victime, persoane inconștiente, probleme medicale grave, agresiuni și alte infracțiuni, inundații, tentative de suicid, tâlhării etc).
2. Blocați telefonul pentru a evita apelarea accidentală (dacă ați sunat din greșeală la 112, rămâneți pe fir și informați operatorul că ați apelat dintr-o eroare).
3. Cooperați cu operatorul 112 atunci când apelați serviciul de urgență. Răspundeți cât mai corect la întrebările pe care acesta vi le adresează, spuneți adresa cât mai exactă a evenimentului și oferiți toate detaliile despre ce s-a întâmplat. Întrebările pe care vi le adresează operatorul 112 sunt clare și concise şi au ca scop acordarea ajutorului în cel mai scurt timp posibil. Cu cât sunt mai detaliate și corecte informaţiile pe care le furnizați, cu atât mai repede vor putea ajunge echipajele la dumneavoastră.
4. Nu sunați la 112 pentru probleme non-urgente! Apeluri non-urgente reprezintă acele situații în care nu este nevoie de intervenția imediată a echipajelor Ambulanței, Poliției, Pompierilor sau ale Jandarmeriei. Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor!
5. Nu apelați numărul de urgență pentru a face glume, farse, pentru a adresa injurii operatorilor, pentru a solicita diverse informații care nu fac obiectul unei intervenții de urgență (starea vremii, mersul trenurilor, ora exactă, date de contact ale autorităților etc.)
SursăSTS
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close