9 C
Orăștie
joi, 22 octombrie 2020

Adinel Botescu – RETROSPECTIVA CELOR PATRU ANI DE MANDAT. Investitorii

În satele Mărtinești și Jeledinți au fost infiițate două plantații de afini pe aproximativ 30 de hectare.

Pe lângă atragerea la bugetul local al unor sume importante s-au creat și zeci de locuri de muncă.

„Cei de la Vital Berry au demarat lucrările pentru o nouă cultură de afini la noi în comună, achiziţionând 16 hectare de teren de la privat, între satele Mărtineşti şi Jeledinţi. Suprafaţa au cumpărat-o anul trecut, când au făcut şi forajul pentru apă. Din primăvară au împrejmuit-o, lucrându-se în continuare. Momentan au circa câțiva zeci de angajaţi, iar în perioada culesului (câte trei-patru luni pe an), în regim sezonier, sunt câteva sute de oameni.

În total, vor fi 20-30 de angajaţi permanenţi. Nu doar că intră bani la buget pe urma încasării taxelor şi impozitelor, ci se creează şi locuri de muncă. Mai mult de atât, va creşte şi valoarea terenurilor de la noi, ceea ce înseamnă un lucru bun pentru comunitate, pământul primind valoarea cuvenită”, a afirmat Adinel Botescu, primarul comunei Mărtineşti.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

Părintele Ioan Sabău

Prin predicile sale a zidit tăria credinței ortodoxe în sufletele credincioșilor pe care i-a păstorit. S-a născut în 1914 în satul Folt, de pe malul...

Mandatul primarului Emil Bîc și mandatele Consiliului Local Beriu, au fost validate

Judecătoria Orăștie admite sesizarea formulată de Biroul Electoral de Circumscripție Beriu și validează alegerea domnului Bîc Moise Emil, candidat al PNL, în funcția de...

Pașaport pentru România: muzică electronică în inima Daciei, la Sarmizegetusa Regia

Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că situația pandemică a dus la schimbări profunde în entertiainment, una dintre acestea fiind aceea că...

43 de cazuri în județul Hunedoara, în ultimele 24 de ore

În total la nivelul județului Hunedoara de la începutul monitorizării s-au înregistrat 3.395 de cazuri. Un număr de 4.848 de cazuri noi de persoane infectate...

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close