0.7 C
Orăștie
miercuri, 20 martie 2024

Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni odată cu începerea cursurilor în format fizic

În contextul reluării, la data de 05 mai 2021, a cursurilor în format „fizic” în învăţământul preşcolar şi primar, în majoritatea unităţilor de învăţământ din județ, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean HUNEDOARA a dispus luarea de măsuri specifice în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Prin urmare, peste 100 de polițiști de ordine publică, polițiști rutieri, polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost prezenți, astăzi, în zona adiacentă unităților de învățământ din județ.

Poliţiştii au fost prezenți la intrarea și la ieșirea de la ore a preșcolarilor și a elevilor din clasele primare și au verificat modul în care se respectă măsurile de protecție sanitară, asigurându-se că poartă mască de protecție și respectă regulile de distanțare fizică. Obiectivele acţiunilor poliţiştilor le-au reprezentat verificarea respectării normelor sanitare pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul SARS – CoV2, dar şi reducerea victimizării elevilor prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehicule special destinate transportului de elevi.

În cadrul controalelor efectuate în trafic, poliţiştii au verificat, în principal, legalitatea tipului de transport sub aspectul autorizării, deținerea documentelor necesare efectuării transportului şcolar, deținerea permisului de conducere și a categoriei necesare tipului de autovehicul, respectarea capacității maxime de încărcare a autovehiculelor de transport, utilizarea centurilor de siguranță, verificarea stării tehnice a vehiculelor, respectarea limitelor legale de viteză și testarea alcoolscop/drug-test a conducătorilor de autovehicule care efectuează transport școlar.

Celor prezenți în zona unităților de învățământ le-au fost făcute recomandări pentru prevenirea victimizării elevilor. În acest sens polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au distribuit flyere educativ-preventive.

Poliţiştii hunedoreni vor continua acţiunile de prevenire a criminalităţii în mediul şcolar, iniţiate în cursul acestui an.

Pentru prevenirea implicării copiilor în accidentele rutiere, Poliţia le recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici:

  • să circule numai pe trotuare;
  • să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;
  • să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
  • să traverseze numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat temeinic;
  • să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.

Consolidarea climatului de siguranţă în mediul școlar hunedorean reprezintă o prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close