9.4 C
Orăștie
sâmbătă, 27 noiembrie 2021

66,05%: rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021) – înainte de contestații

66,05%: rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021) – înainte de contestații

Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu opt), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 66,05%, în scădere cu 1,80 %, comparativ cu anul trecut (67,85%). Rezultatele obținute de candidați au fost publicate astăzi, 21 iulie, ora 10:00, de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat.

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 72 de candidați cu medii între 8 și 10. Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 118 de candidați (97,52%). Dintre aceștia, 9 candidați s-au retras.

Astfel, din totalul celor 109 de candidaţi cu lucrări evaluate, 44 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia 5 candidați au primit note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 37 de candidați au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 9 candidați.

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 21 iulie și joi, 22 iulie. Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 28 iulie.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Informații suplimentare în dosarul de presă atașat (link edu.ro).

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara

 

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close